Astazi va invitam sa lecturati (ori sa ascultati) o postare diferita fata de cele anterioare. O postare care este deosebita prin sensibilitatea, tonul si modul de prezentare. Este o poezie scrisa de Adrian Paunescu, avand titlu “Telefon peste moarte” in interpretarea muzicala a lui Walter Ghicolescu. Puteti citi poezia sau doar asculta interpretarea audio. Indiferent ce alegeti, momentul cultural este de o puternica sensibilitate sufleteasca, de o valoare artistica deosebita cu referire la clipele de singuratate si lipsa persoanele dragi plecate dintre noi.
Telefon peste moarte – Adrian Paunescu
1. In lumea numelor straine,
Ma simt, si eu, un strainez,
Iau telefonul linga mine
si n-am ce numar sa formez.
2. Traiesc, fara speranta, drama
Ca neamul meu, acum, e frant,
Mi-e dor de tata si de mama,
Dar nu au numar, la mormint.
Ref.: Pot sa fiu omul bun, fiul plin de virtuti,
Tot n-am unde sa-i sun, pe parintii pierduti.
Dupa cat mi-e de dor si la cum i-am iubit,
Cred ca numele lor este plus infinit.
3. De convorbiri cu ei sunt gata
si in necunoscut ma zbat,
ii sun pe mama si pe tata,
Dar crucea suna ocupat.
4. Au numere secrete parca
si aparatul n-are ton,
Deodata aflu si tresar ca
Nici moartea n-are telefon.
5. Mi-e dor de voi, parinti din moarte,
Cu lacrimi bine va cuvant,
Si uit ca ati plecat departe
Si n-aveti roaming, sub pamant.
6. Formez un numar, oarecare,
Intreb precipitat de voi,
Dar stiu ca mort e cel ce moare
si nu mai vine înapoi.
7. Si, vai, de-atata timp incoace,
Va chem si-n visuri, sa v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu numar desfiintat demult.
8. Si, daca o sa tinem minte,
Probabil, cind o fi sa mor,
Am sa va caut in morminte,
Pe-un numar de interior.
(prezentare video de @eugenpanalbastru)
